Galațiul are nevoie de investiții responsabile

Președintele ALDE Galați, Cristian Dima, a declarat că sunt necesare investiții în infrastructura de transport pentru a putea progresa, dar investiții care să urmărească obiectivele de dezvoltare ale Galațiului, în funcție de prioritatea acestora. Liderul ALDE Galați spune că sună bine să avem un aeroport în Galați, dar oare nu sunt alte investiții asupra cărora să ne concentrăm în această perioadă?

„Concluzia noastră a fost următoarea: proiectul aeroportului sună bine, însă ar trebui identificată o variantă de a investi bani cu rezultate rapide și cu care să fie eficientă. De aceea, alături de colegii din ALDE Galați vom propune și în CJ, dar și în spațiul public, o variantă cu un impact mai puternic asupra dezvoltării durabile atât a municipiului cât și a județului Galați: alocarea de către Ministerul Transporturilor a fondurilor necesare pentru accelerarea reabilitării liniei de cale ferată care leagă Galațiul de București”, a arătat Cristian Dima.

Dima a precizat că propunerea ALDE nu înseamnă că fomațiunea politică e împotriva construirii unui aeroport la Galați. „Dorința noastră este să prioritizăm investițiile cele mai importante pentru Galați din punct de vedere al transportului, în așa fel încât dezvoltarea județului nostru să fie susținută”.

Președintele ALDE Galați oferă mai multe argumente care să susțină această propunere făcută de ALDE: 

1) Este o investiție foarte bună din punct de vedere al reducerii timpului de deplasare către București, de la 4 ore la doar 2 ore.

2) Este o investiție într-un transport mult mai ieftin și mai sigur. Din punct de vedere financiar, costul unui bilet pentru transportul feroviar este net inferior celui pentru transportul aerian sau chiar pentru cel rutier. Transportul feroviar se adresează tuturor categoriilor sociale. 

3) De asemenea, un transport feroviar pus la punct duce la degrevarea transportului rutier și contribuie la dezvoltarea portuară a Galațiului. Nu trebuie să pierdem din vedere că este în derulare investiția în portul multimodal Galați, iar acordarea unei atenții sporite căii feroviare ar duce la o împletire armonioasă a dezvoltării rețelei de transporturi din Galați. 

4) Din punct de vedere al costurilor în zona comercială, trebuie avut în vedere că per total, costul cu tona de marfă transportată este mult mai mic prin transportul feroviar. 

5) Să nu uităm de componenta ecologică. Transportul feroviar este unul prietenos cu mediul.

6) În Master Planului General de Transport al României, reabilitarea tronsonului de cale ferată București- Ploiești- Buzău- Brăila- Galați este proiectată să înceapă abia în 2021 și să se termine tocmai în 2030. Tocmai de aceea, pentru că acest proiect este cuprins în Master Planul General de Transport, ar trebui să ne concentrăm asupra lui. Dacă există fonduri, atunci ele ar trebui folosite pentru a termina mai repede de 2030 reabilitarea căii ferate.

Cristian Dima a concluzionat că propunerea va fi prezentată în ședința Consiliului Județean de către consilierii județeni ALDE. „Ne dorim să venim în fața cetățenilor cu propuneri care să aducă dezvoltare durabilă și respect față de mediul înconjurător. De aceea, consider că această propunere a ALDE, care va fi prezentată în ședința CJ de către colegii din ALDE, este una asupra căreia ar trebui să ne concentrăm atenția”.

Cristian Dima, preşedinte ALDE Galaţi: „Vrem să ducem în Parlamentul European oameni care să se bată pentru drepturile românilor”

De la începutul pregătirilor pentru alegerile pentru Parlamentul European am constatat un lucru, şi anume că există o percepţie diferită a rolului pe care parlamentarii europeni trebuie să îl aibă.

Modul în care e perceput şi asumat rolul pe care ar trebui să-l aibă reprezentanţii României în viitorul Parlament European diferă extrem de mult de la un partid la altul. Spre exemplu, pentru unele partide, viitorii membri ai legislativului european din România vor trebui să se înscrie, cuminţi şi supuşi, în corul aplaudacilor bruxellezi. Ei vor ca pentru reprezentanţii noştri, orice decizie a mai-marilor Europei să fie sacră şi deasupra oricăror critici. Poate aşa se explică şi o ciudăţenie, anume prezenţa pe listele unor partide a unor cvasi-anonimi, pentru că orice gest de orgoliu, de personalitate ar putea complica planul supunerii absolute.

Pentru noi, cei din ALDE, lucrurile se văd altfel. Noi ne dorim oameni cu experienţă şi greutate în Parlamentul European, care să reprezinte o pavăză în calea umilirii cetăţenilor români. Vrem să ducem în legislativul european oameni care să ştie să se bată pentru drepturile noastre, ale românilor. ALDE nu mai vrea ca românii să fie etichetaţi drept cetăţeni de ”rang secund”. 

Din păcate, s-a încercat lipirea acestei etichete, iar dacă s-a şi reuşit, în bună măsură e pentru că au existat ajutoare de nădejde în interior – aici reprezentanţii PNL în Parlamentul European sunt cel mai bun exemplu. Am avut şi avem în Parlamentul European oameni care s-au specializat în defăimarea ţării, în denunţuri aberante.

Haideţi să nu mai trimitem în Parlamentul European Macovei, Siegfriţi şi tot felul de alţi!  Îmi pun mari speranţe în cei care ne vor reprezenta la Bruxelles. Îmi pun speranţe mari în Norica Nicolai şi Daniel Barbu, dar şi Renate Weber, Ovidiu Silaghi, Varujan Vosganian sau Andrei Gerea! Au dovedit că în România se poate face politică într-o manieră demnă, cu decenţă şi argumente, nu cu înjurături şi violenţe! Vrem în Europa, dar vrem să fim europeni egali cu toţi ceilalţi, nu ca unii strecuraţi pe uşa din dos în casă şi aşezaţi la masa servitorilor.

ALDE nu va ezita să lupte, prin reprezentanţii săi, pentru acest drept al nostru. Vom  susţine deciziile pe care le vom considera  benefice pentru ţara noastră şi pentru proiectul european şi vom respinge cu tărie pe cele care vor ieşi din acest cadru, în numele unor interese de grup.

ALDE Galați urmărește procesul de tranziție de la ArcelorMittal la Liberty Steel al Combinatului Siderurgic

Departamentul de Specialitate pentru Economie, Industrie și Energie al ALDE Galaţi va urmări îndeaproape modul în care tranziția dintre actualul și noul proprietar al Combinatului Siderurgic Galați se va face.
Este important să se respecte în mod precis condițiile pe care Comisia Europeană le-a impus celor două părți și de asemenea este important ca locurile de muncă ce susțin economia municipiului și a județului Galați să fie păstrate!

Mihai Cadinoiu: Avem nevoie de drumul expres Galați- Autostrada A2

Vicepreședintele ALDE Galaţi Mihai Cadinoiu reiterează, în baza recentului sondaj realizat de Banca Mondială, proiectul lansat în 2016 de Cristian Dima, președintele ALDE Galaţi.

Sondajul recent al Băncii Mondiale pentru județul Galați confirmă faptul că ALDE este ancorat în realitatea cotidiană și că propunem proiecte fezabile.

În plus, Cadinoiu afirmă faptul că “după mai bine de 12 ani de când guvernul Tăriceanu a decis construirea spitalului regional la Galați, ALDE Galați a lansat o campanie de strângere de semnături prin care ne dorim să aducem mai aproape pe agenda guvernului construirea acestui obiectiv atât de important pentru regiunea noastră.”

Astfel, în perioada următoare și până cand acest proiect va deveni realitate, ALDE Galați va depune, toate eforturile necesare pentru ca Galațiul să fie legat de România prin acest drum expres.

Puteți susține acest proiect accesând butonul specific din meniul “proiecte” sau accesând acest link.

Renate Weber: Dacă dublul standard în domeniul calității nu este eliminat, nu voi vota directiva

Renate Weber, parlamentar european ALDE, a fost prezentă la sfârșitul săptămânii trecute la Galați unde s-a întâlnit cu membrii organizației ALDE Galați. În contextul în care Parlamentul European va supune votului, miercuri (17 aprilie a.c.) reglementări actualizate privind protecția consumatorilor, pentru combaterea clasificărilor înșelătoare pe piețele online și standardelor duble de calitate a produselor, Renate Weber a afirmat că ”Există, un dublu standard privind calitatea produselor pe care le importăm și în mod normal nu sunt de acord cu așa ceva. Pentru că nu este normal să am aceeași etichetă, să plătesc și prețul foarte asemănător dar în interior, calitativ vorbind, produsele să conțină altceva. Împreună cu mai mulți colegi am formulat și depus un amendament pentru eliminarea acestui dublu standard iar dacă acest amendament nu trece, vă spun cu mâna pe inimă, nu voi vota directiva deși ea conține și lucruri bune. Nu pot vota ceva ce este împotriva concetățenilor mei.

La întâlnirea eurodeputatei Renate Weber cu organizația ALDE Galați au participat peste 250 de membri iar dezbaterile s-au concertat asupra rolului pe care Alianța Liberalilor și Democraților îl are în arcul guvernamental dar și asupra importanței Alegerilor Europene în contextul politic actual. Consilierul local al municipiului Galați și președintele organizației municipale ALDE Galați, Radu Cosca a afirmat că “Trăim momente de răscruce în istoria europeană și în istoria României. În plan politic, vedem zilnic atacuri la adresa guvernării și implicit la adresa ALDE. Totuși, cu fiecare ședință pe care o facem, din ce în ce mai mulți oameni vin alături de noi. Organizația ALDE Galați se consolidează constant și asta este o dovadă vie a faptului că oamenii au înțeles onestitatea cu care ALDE ca partid acționează și sper că au înțeles rolul ALDE în coaliția de guvernare anume acela de a fi o busolă a guvernării.”

Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județului Galați și al ALDE Galați Florin Gasparotti  a afirmat că scrutinul electoral pentru alegerea membrilor Parlamentului European este unul important dat fiind faptul că “există o creștere accentuată a mișcărilor naționaliste și populiste și o scădere simțitoare în sondaje a partidelor tradiționale.”. În plus, vicepreședintele CJ Galați a afirmat că “ALDE, prin consilierii județeni pe care îi are susține cu voturi fiecare proiect benefic pentru județul și orașul nostru. Avem exemple concrete de proiecte, unele cu finanțare de la bugetul Consiliului Județean, altele cu finanțare europeană care fac din comunitatea noastră una mai dezvoltată. Numai anul trecut Consiliul Județean a demarat proiecte de investiții în valoare totală de peste 300 de milioane de euro, la aceste proiecte ALDE a contribuind activ iar acest lucru trebuie să fie cunoscut de către cetățeni.”

De asemenea, Renate Weber a avut, la Tecuci, o întrevedere cu organizația ALDE de la nivelul municipiului.

România are obligaţia să lupte în Parlamentul European pentru creşterea plăţilor directe către fermieri

Preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat că una din priorităţile formaţiunii sale pentru viitorul mandat al Parlamentului European vizează o creştere a sumei alocate României pentru fermieri. Liderul ALDE Galaţi a precizat că România trebuie să lupte pentru convergenţa externă a plăţilor directe, adică pentru creşterea subvenţiilor la nivelul mediei europene, printr-o echilibrare a fondurilor avute la dispoziţie prin Politica Agricolă Comună.

„În acest moment, în privinţa nivelului plăţilor, media pe ţară este de 226 euro, iar media europeană este de 259 euro. În România, mulţumită domnului fost comisar Dacian Cioloş, suntem sub media europeană. Nu are sens să vorbim de ţările dezvoltate, Olanda, Belgia, Germania, Franţa, care au media peste 400 euro. Un obiectiv pe care trebuie să îl avem ca ţară pentru viitorul cadru financiar, în viitorul Parlament European, este să ne luptăm pentru convergenţa externă a plăţilor directe. Ce înseamnă asta? Toată lumea să fie la acelaşi nivel, să nu mai existe o discriminare între statele din vest şi cele din est. Nouă, atunci când am aderat la Uniunea Europeană, ni s-a spus că în timp vom ajunge la nivelul de subvenţie sub forma de plăţi directe, la acelaşi nivel pentru toată lumea. Ei bine, după 11 ani vedem că nu se întâmplă lucrul acesta. Această situaţie este regretabilă, pentru că afectează, în primul rând, fermierii, agricultorii români”, a spus Cristian Dima.

Liderul ALDE Galaţi l-a criticat pe fostul comisar european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, pentru că „în mandatul acestuia au nu s-a reuşit creşterea nivelului subvenţiilor pentru fermierii români la nivelul mediei Uniunii Europene, fapt pentru care ar trebui penalizat de electorat”.

ALDE a susţinut ca modificările la OUG 114 să protejeze consumatorul casnic

Preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat că ALDE a susţinut în cadrul discuţiilor privind OUG 114 ca modificările aduse ordonanţei să aducă plus în investiţii şi, în acelaşi timp, să protejeze consumatorul casnic. “Ne dorim ca sectorul energetic să-şi continue dezvoltarea, să ajungem cât mai repede un actor şi mai important pe piaţa regională a energiei. Dar companiile din energie trebuie să înţeleagă că nu trebuie să profite doar ele de liberalizarea preţurilor la energie şi că sunt români care nu mai pot să ţină pasul cu creşterea continuă a preţurilor la energie. Această ordonanţă a fost creată, în general, pentru a proteja consumatorul casnic şi consumatorul vulnerabil ţinând cont de evoluţia preţurilor la energie în ultima perioadă. Şi pentru aceşti români vulnerabili trebuie să plafonăm preţurile la energie în asemenea fel incât şi ei să simtă că România are resurse energetice”, a spus Cristian Dima.

Potrivit liderului ALDE Galaţi, coaliţia de guvernare şi ALDE au fost receptive la discuţiile cu reprezentanţii diferitelor domenii. “Suntem foarte atenţi şi discutăm în continuare cu partenerii noştri pentru că aceste modificări pot fi un progres în afară de acele modificări care trebuiau aplicate repede pentru a nu afecta deciziile trimestriale, atât pe zona bancară, cât şi pe fondurile de pensii. Sunt modificări importante, unele dintre ele vor fi discutate în perioada următoare. Coaliţia de guvernare a fost receptivă la toate aceste observaţiile venite din piaţă. Aceste modificări sunt benefice şi pot să aducă plus în investiţii şi, bineînţeles , în acelaşi timp, să protejăm consumatorul casnic”, a mai spus Cristian Dima.


Cristian Dima: La început de lună, o serie din măsurile promise românilor intră în vigoare.

Prima și probabil cea mai așteptată, este cea privind creșterea alocațiilor pentru toți copiii. Astfel, alocațiile se vor majora după cum urmează: 300 de lei pentru cei cu vârsta de până în doi ani; 150 de lei pentru cei de până în 18 ani; 300 de lei pentru copiii cu handicap, cu vârsta de până în 18 ani.

Această modificare trebuia să fi avut deja loc, însă președintele Iohannis a blocat bugetul timp de mai bine de o lună. Dar iată că azi, guvernarea din care #ALDE face parte se ține de cuvânt.

Tot începând de azi, câteva zeci de mii de pensionari vor primi #pensiilemărite cu 35% după ce, în cazul lor, s-a terminat recalcularea în baza legii 221/2018.

Toate aceste măsuri arată preocuparea ALDE pentru oameni și pentru ca aceștia să beneficieze de venituri crescute.

Mă bucur că, prin aceste măsuri, venim în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, că putem contribui la creșterea veniturilor acestora.

Cristian Dima: Galațiul nu reușește să exploateze la maxim potențialul său turistic.

O realitate tristă din păcate. Galațiul nu reușește să exploateze la maxim potențialul său turistic. Orașul și județul pot deveni atracții turistice pentru români, dar și pentru străini. Însă, trebuie să investim în refacerea mai multor obiective, cărora să le redăm strălucirea de altădată.

Avem #Dunărea, avem atâtea și atâtea locații care pot atrage turiștii. Tot ce trebuie să facem este să le scoatem în evidență.

Din punctul meu de vedere trebuie să refacem, în primul rând, faleza Dunării. Ea trebuie să redevină un loc de promenadă, un loc în care turiștii să vină și să își petreacă timpul. Dar nu doar turiștii, ci și locuitorii Galațiului.

De asemenea, avem un centru istoric cu care ne putem mândri, dar care trebuie să beneficieze de atenția autorităților. Nu multe orașe se pot lăuda cu existența unui centru istoric cu clădiri vechi, cu un stil arhitectural aparte. Însă noi, la #Galați, avem și trebuie să învățăm cum să le folosim pentru a atrage turiști.

Cristian Dima: Decizia Transurb de a achiziționa autobuze este un demers lăudabil

Decizia Transurb de a achiziționa autobuzele necesare pentru a susține transportul public pe perioada iernii reprezintă un demers de apreciat și lăudabil, având în vedere că în anotimpul rece, mai ales în timpul căderilor de zăpadă, gălățenii caută modalități de a ajunge mai ușor și în siguranță unde au nevoie. Gălățenii trebuie să știe că se pot baza pe infrastructura locală de transport, aceasta fiind capabilă să facă față oricărei situații apărute. Mă bucur că am avut azi o discuție pe acest subiect cu primarul Ionuț Pucheanu, alături de care am discutat despre necesitatea susținerii unui transport public modern în Galați, domnia sa arătându-și disponibilitatea pentru a susține acele decizii care sunt în interesul gălățenilor. ALDE va susține toate demersurile care se impun pentru ca gălățenii să aibă acces la un sistem de transport sigur, eficient și modern, la cele mai înalte standarde. 

Poate pentru unii demersul conducerii Transurb este surprinzător, însă trebuie să avem în vedere faptul că nu ne permitem ca pe timpul iernii sau chiar și în cazuri speciale să nu existe o soluție pentru transportul în comun. Acest demers al Transurb nu afectează cu nimic licitația desfășurată de primărie pentru achiziția de noi mijloace de transport, autobuze electrice și hibrid. 

Așa cum am mai spus, achiziția de mijloace de transport noi este o prioritate pentru dezvoltarea unui oraș. Pentru servicii de transport public de calitate avem nevoie de vehicule la standarde europene. Însă, până când acestea vor ajunge, conducerea Transurb trebuie să întreprindă toate demersurile pentru a nu bloca traficul în Galați, pentru a le facilita gălățenilor deplasarea în oraș. Este adevărat că vorbim despre tramvaie noi în Galați care costă în jurul a un milion de euro bucata, dar până ce acestea vor veni și vor putea fi operaționale, gălățenii trebuie să aibă încredere că transportul public e o soluție viabilă, care oferă condiții de transport la standarde europene. Este adevărat că e greu să pui pe picior de egalitate un mijloc de transport second hand cu unul care costă un milion de euro sau cu un autobuz hibrid care depășește 300.000 de euro, dar mai ales cu un autobuz electric care de regulă are un preț mai mare cu 30% sau noile troleibuzele care urmează să completeze parcul de transport în Galați, care au și ele un preț în jur de 300.000 de euro. 

Din punctul meu de vedere, este lăudabilă  intenția și abordarea, precum și interesul arătat de conducerea societății de transport și grija față de cetățeni în încercarea de a avea întotdeauna în parcul auto un număr de mijloace de transport funcționale, care să iasă în orice situație pe traseu ca rezervă. Aceasta cred a fost intenția conducerii când a declanșat procedura de achiziție de autobuze second hand. De asemenea, a contat foarte mult mobilitatea și independența unui autobuz, care spre deosebire de troleibuze și tramvaie nu e condiționat de linia de contact sau de șină pe parcursul iernii pentru a putea asigura un grad de mobilitate superior și garantat. Dacă avem o iarnă grea și vor fi porțiuni de drum care nu vor putea fi eliberate de gheață sau zăpadă în timp util, e posibil să fie probleme cu linia de contact sau cu șina de tramvai, acestea având o stare de uzură, ele fiind aflate în exploatare de foarte mulți ani. Totodată, să avem în vedere că se pot întâmpla tot felul de accidente, precum ruperea liniilor de contact, blocarea traseului cu zăpadă. Mi se pare corect din partea conducerii să încerce să prevadă aceste situații care de multe ori creează impresia că vin pe nepregătite.

Sunt adeptul unui transport modern și ecologic, dar în același timp trebuie să fim și realiști în privința anumitor aspecte. Criticile care pot fi aduse Transurb sunt în privința faptului că propune achiziția de autobuze second hand. Achiziția pentru autobuze moderne, pentru tramvaie și troleibuze este în derulare, iar aceasta nu va fi sub nicio formă perturbată. Însă, pentru tramvaie care au costuri de milioane de euro este necesară infrastructura adecvată. Pentru troleibuze la fel. Le luăm, dar cum și pe ce linii le utilizăm? Linia de contact pentru troleibuze trebuie înlocuită pentru că prezintă un grad de uzură ridicat. 

Această situație, în care Transurb a lansat achiziția acestor autobuze, poate fi echilibrată prin achiziția de autobuze noi. Ele pot participa activ și sunt extrem de așteptate de gălățeni și desigur o investiție utilă pentru oraș. Chiar dacă nu intră în categoria autovehiculelor nepoluante, electrice sau hibrid, putem gândi pentru creșterea mobilității în orice anotimp și necondiționat de vreme, achiziția de autobuze Euro 6, așa cum s-a întâmplat și în Capitală, acolo unde au fost achiziționate mai multe astfel de mașini. Situația generată de Transurb trebuie să fie tratată cu profesionalism și dezbătută în continuare. 

Personal consider că ar fi indicat ca primăria să poată avea posibilitatea să acorde o susținere operatorului de transport public. Probabil, pentru a nu mai pune presiune pe bugetul primăriei, operatorul a încercat prin resurse proprii să ia mijloace de transport de calitate, satisfăcătoare și la un preț mic.

Având în vedere impactul în spațiul gălățean, am luat legătura cu primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, care m-a asigurat, așa cum a mai făcut-o și în alte ocazii, că va face toate demersurile pentru a susține ca acest serviciu să ajungă la standarde europene. Deschiderea arătată de domnul primar Pucheanu o apreciez și sunt convins că vom găsi soluții favorabile pentru achiziția de mijloace de transport noi, la cele mai înalte standarde, pentru a avea un serviciu de transport public de cea mai bună calitate.